Matei Dima a fost prins de polițiști în trafic, la munte, circulând sub influența substanțelor interzise. Testul rapid a arătat că tânărul influencer a consumat cocaină.
Deși în interviul acordat Observatorului, Matei Dima a precizat că nu vrea să facă nicio declarație, nici să confirme și nici să infirme faptul că ar fi consumat ceva, arătând oarecum o teamă și o incertitudine, spunând că preferă să lase organele abilitate să își facă datoria, la câteva ore distanță, chiar în urmă cu scurt timp, acesta a revenit pe contul lui de Instagram și a precizat acolo că nu a existat nicio urmă de drog sau de alcool.
„Hei, guys, voiam să vă mulțumesc pentru mesajele de susținere din ultimele ore. Nu m-am urcat beat, drogat sau altceva la volan. Am făcut o boancănă, ce-I drept, acum ceva timp și din cauza aia mi-au luat carnetul. Asta este, îmi asum. Dar le mulțumesc polițiștilor care au fost foarte drăguți cu mine pentru că eram într-o situație nouă și chiar m-au ajutat. All the best! (toate cele bune!)”, a spus Matei Dim ape Instastory. (VEZI ȘI: BRomania, prins sub influența substanțelor interzise la volan?! Ce postări a șters vloggerul după incident)
Astăzi, 21 martie, în jurul orei 15.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 33 ani, din județul Constanța, care conducea un autoturism pe DN1E, pe raza Stațiunii Râșnov din județul Brașov.
La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești